Într-o analiză realizată de Politico, publicația prezintă cinci obiective din domeniul mediului pe care țările UE riscă să nu le îndeplinească nici în 2025 și arată că țările din blocul comunitar au rămas în urmă în ceea ce privește majoritatea angajamentelor. În 2025, UE trebuie să recicleze sau să reutilizeze cel puțin 55% din deșeurile municipale (gunoiul menajer), dar numai patru țări au atins ținta, iar România stă cel mai prost din Uniune. 

Statele UE trebuie să recicleze cel puțin 65% din ambalajele de carton (cum ar fi cele pentru mâncarea livrată), și aproape jumătate dintre ele sunt sub această țintă, chiar dacă țări precum Belgia sau Olanda au rată de reciclare de 75-80%.

În ceea ce privește plasticul, țările UE ar trebui să colecteze 77% din sticlele de plastic de unică folosință puse pe piață, în 2025, iar sticlele puse în circulație ar trebui să conțină cel puțin 25% plastic reciclat. În acest sens, se generalizează sistemul, introdus și în România, de garanție-returnare, prin care consumatorii plătesc în plus când cumpără diferite produse și primesc înapoi banii pe ambalaj atunci când îl reciclează. Țările care adoptă acest sistem ating rate de colectare de 80%. 

Analiza Politico arată însă că cele mai dificile sunt obiectivele de mediu din domeniul transporturilor, unul dintre cele mai poluatoare din Europa, dar de care depind și cele mai multe locuri de muncă. Obiectivele de reducere a emisiilor vehiculelor cu 15% față de 2021 sunt departe de țintă, iar țările UE au intrat în negocieri complicate, având în vedere crizele cu care se confruntă marile companii auto, ce amenință deja cu închideri de fabrici și concedieri. 

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday