FBI a publicat mai multe filmări cu atacatorul de la New Orleans, realizate în perioada dinainte de atac. Conform anchetatorilor, acesta a vizitat orașul de două ori în lunile premergătoare Anului Nou și a folosit ochelarii inteligenți Meta pentru a filma Bourbon Street și pentru a-și planifica atacul.

Atacatorul, Shamsud-Din Jabbar, care locuia în Texas, a stat câteva zile într-o casă închiriată în New Orleans începând cu 30 octombrie și, în acest timp, a filmat în timp ce se plimba cu bicicleta prin Cartierul Francez, a declarat oficialul FBI.

De asemenea, el a revenit în New Orleans pe 10 noiembrie. Acesta a călătorit la Cairo, în Egipt, în vara anului 2023, și în Ontario, în Canada, ulterior, dar nu este clar motivul pentru care a făcut aceste deplasări.

Reamintim, Jabbar, un fost soldat american în vârstă de 42 de ani, simpatizant al ISIS, a intrat cu camioneta pe o stradă aglomerată din New Orleans, în noaptea de Anul Nou, și a deschis focul asupra mulțimii, ucigând 14 persoane și rănind 35. Vehiculul s-a izbit în cele din urmă de un motostivuitor, iar atacatorul a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția.

El purta o pereche de ochelari Meta în timpul atacului, dar nu i-a activat în acea zi, mai arată FBI. În plus, noi înregistrări ale camerelor de filmare din zonă îl arată pe Jabbar plasând două bombe pe Bourbon Street, cu puțin timp înainte de a ajunge cu camionul pe stradă. Un transmițător pentru detonarea bombelor fost găsit în mașină, iar materiale pentru fabricarea bombelor au fost găsite, de asemenea, la cazarea sa din New Orleans și la locuința sa din Houston.

FBI subliniază faptul că este important că atacatorul a fost ucis rapid de polițiști, deoarece acesta ar fi detonat bombele respective.

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday