Potrivit datelor dintr-un sondaj Nielsen prezentat de Financial Times, consumul total de vin, care cuprinde vinurile roșii, albe și rosé, a scăzut cu peste 80% în Franța, din 1945. Declinul accelerează de la o generație la alta, iar persoanele născute în perioada 1995-2010 cumpără doar jumătate din volumul pe care îl cumpără cei din generația anterioară lor. Tinerii preferă mai puțin vinurile roșii și consumă mai multe vinuri rosé, bere, băuturi spirtoase sau chiar băuturi fără alcool.
Analiștii explică faptul că industria suferă de “o lipsă de conexiune cu generațiile mai tinere”, deoarece s-a mulțumit cu popularitatea în rândul oamenilor născuți în perioada 1946-1970. Totuși, nu toate tipurile de vin au fost afectate de către aceste schimbări. Unii producători din industrie se așteaptă ca cumpărătorii să se concentreze mai mult pe vinurile de calitate superioară sau să fie mai interesați de vinurile albe sau cele cu conținut scăzut de alcool.
Alte probleme cu care se confruntă industria sunt scăderea puternică a cererii din China, care este una dintre principalele piețe de export, dar și schimbările climatice. Numeroase crame au fost afectate de căldura ridicată și de mucegai.
Unele crame ezită să dezvolte produse noi, precum amestecurile de vin sau vinurile la doză (care ar putea atrage noi consumatori), din cauza costurilor sau a tradițiilor, potriviti asociației industriei vinului din Bordeaux. Totodată, trecerea de la producția de vin roșu la cea de vin alb necesită investiții mari în viță de vie nouă și echipamente, iar unele zone de cultură nu sunt potrivite pentru anumite tipuri de struguri. În plus, mulți producători sunt încă reticenți în a adopta turismul vitivinicol și marketingul dedicat consumatorilor tineri.
Regiunea Bordeaux, una dintre cele mai renumite zone în materie de viticultură, a început dezrădăcinarea a circa 9.500 de hectare de viță de vie pentru a limita supraproducția și pentru a evita răspândirea bolilor prin podgorii slab întreținute. Planul ține doi ani și a fost inițiat în 2023, iar în cadrul acestuia, se oferă 6.000 de euro pe hectarul dezrădăcinat, bugetul total în acest sens fiind de 57 de milioane de euro.
Sursă: Financial Times
Foto: HongChan001 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.