Directorul adjunct al FBI, Christopher Raia, a transmis noi detalii legate de investigația atacului din ziua de Anul Nou de la New Orleans, în care au murit 15 persoane (inclusiv atacatorul) și alte 35 au fost rănite.

Potrivit lui Raia, FBI consideră că nimeni altcineva nu a fost implicat în atacul desfășurat de Shamsud-Din Jabbar, fost soldat american. FBI a desfășurat diverse echipe de specialiști pentru a sprijini investigația, inclusiv tehnicieni în domeniul bombelor, coordonatori de gestionare a crizelor și tehnicieni de probe. Până în prezent, au fost primite peste 400 de apeluri care includ ponturi legate de atac, și care trebuie investigate.

Jabbar a folosit o mașină pe care a închiriat-o din Huston, pe care a condus-o până la New Orleans. În timpul călătoriei, a postat mai multe videoclipuri online, în care și-a exprimat dorința de a le face rău membrilor familiei sale și și-a proclamat loialitatea față de gruparea teroristă ISIS.

Potrivit FBI, au fost descoperite două dispozitive explozive artizanale în apropierea zonei în care s-a desfășurat atacul, iar celelalte dispozitive semnalate s-au dovedit a nu fi bombe. Imaginile colectate de pe camerele de supraveghere îl arată pe Jabbar plantând explozibilul.

Directorul adjunct al FBI a vorbit și despre ancheta privind explozia unui Cybertruck Tesla în fața hotelului lui Trump din Las Vegas. A precizat că sunt urmărite toate pistele, dar că în acest moment “nu există nicio legătură” între cele două atacuri.

Surse: CNN, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday