Potrivit autorităților, pe lângă polițiști, au existat 13 atacuri care au vizat pompierii și medicii de pe ambulanță, în timpul festivităților. La Berlin, au fost arestate peste 400 de persoane în urma unor ciocniri cu forțele de ordine, în noaptea de Anul Nou. În total, 30 de polițiști și un pompier au fost răniți în urma confruntărilor. 

În paralel, cinci persoane au fost ucise în urma folosirii petardelor sau a artificiilor, iar câteva sute au fost rănite, conform bilanțului prezentat de autorități. Potrivit presei locale din landul Saxonia, printre persoanele decedate se află un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Renania de Nord-Westfalia, landul vestic, și un tânăr de 20 de ani din Hamburg, ambii uciși de petarde artizanale. Alte două persoane au murit după ce petardele le-au explodat în mâini.

La Munchen, trei copii au suferit răni grave din cauza artificiilor. Doi dintre ei prezintă arsuri pe mâini, gât și față, iar celălalt copil a rămas fără o parte din mână din cauza unei petarde. 

Organizația germană de mediu Deutsche Umwelthilfe a făcut apel pentru interzicerea, la nivel național, a vânzării de pirotehnice în ajunul Anului Nou și a avertizat că trecerea dintre ani a devenit “o noapte de teroare pentru nenumărați oameni”. Primarul Berlinului a declarat, într-o postare pe platforma X, că va propune “o interdicție parțială a focurilor de artificii”. Sindicatele polițiștilor și pompierilor germani au cerut interzicerea la nivel național a artificiilor, în condițiile în care incidentele se înmulțesc de la an la an. 

Surse: Euronews, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday