UPDATE, joi, ora 5.00: Președintele american, Joe Biden, a susținut un scurt briefing referitor la atacaul de la New Orleans. El a spus că atacatorul a postat pe internet, cu câteva ore înainte de atac, “videoclipuri care indică faptul că a fost inspirat de ISIS și în care și-a exprimat dorința de a ucide”. “Comunitatea americană de informații continuă să caute orice conexiuni, asocieri sau coautori”, a mai spus Biden. Președintele a menționat și explozia unei camionete Tesla, în fața hotelului Trump din Las Vegas, precum și faptul că investigatorii caută posibile conexiuni cu atacul din New Orleans.

Între timp, Donald Trump a sugerat în mod fals că suspectul este un cetățean străin, spunând că “infractorii care vin sunt mult mai răi decât infractorii pe care îi avem în țara noastră”.

Dar FBI a arătat deja că Shamsud-Din Jabbar, atacatorul de la New Orleans este nu numai cetățean american, născut în SUA (Texas), dar el a servit timp de 13 ani în US Army, luptând inclusiv în Afghanistan. FBI crede că el nu este “unicul responsabil” de atac, pentru că au fost surprinse pe camerele de supraveghere din zonă alte persoane care au montat dispozitive explozive (dar care nu au mai explodat).

Numărul victimelor decedate a crescut între timp la 15 și ar putea crește în continuare, în condițiile în care alte 30 de persoane rănite sunt internate în spitale.

UPDATE, ora 21.20: Un steag al grupării teroriste ISIS a fost găsit în mașina atacatorului, potrivit FBI, care precizează că l-a identificat pe acesta ca fiind un anume Shamsud-Din Jabbar, în vârstă de 42 de ani, cetățean american din Texas și veteran în Armata SUA: “Lucrăm pentru a determina potențialele asocieri și afilieri ale acestuia cu organizații teroriste”. 

FBI mai detaliază că, pe lângă explozibilii găsiți în apropierea atacului, au mai fost găsite două astfel de dispozitive în camioneta care a lovit mulțimea. “Nu credem că Jabbar a acționat singur. Urmărim agresiv toate pistele și-i investigăm pe toți apropiații săi”, a mai declarat un oficial al FBI.

UPDATE, ora 16.45: FBI a emis un comunicat în care precizează că atacatorul a murit, iar atacul este considerat “un act de terorism”.

Presa americană scrie că suspectul nu s-a sinucis, ci a fost omorât de polițiști, în urma schimbului de focuri.

Poliția anunță că sunt 35 de persoane rănite, în creștere față de cele 30 anunțate anterior.

UPDATE, ora 15: Primarul orașului New Orleans a susținut o conferință de presă în urma atacului, pe care l-a numit “un atac terorist care ne-a afectat orașul”. Totuși, reprezentanții FBI prezenți la conferință l-au contrazis și au subliniat că “acesta nu este un eveniment terorist”. FBI mai explică că au preluat ancheta, iar la fața locului “au fost găsite dispozitive explozive”, care aparent aparțineau atacatorului.

Conform unui alt oficial participant la conferință, “bărbatul conducea mașina pe Bourbon Street cu foarte mare viteză. Acțiunile sale au fost «foarte intenționate», iar acesta încerca să calce cât mai mulți oameni. Nu vorbim despre un șofer aflat sub influența unor substanțe, ci de un caz complex și foarte grav”.

Autoritățile mai precizează că printre victime sunt și cel puțin doi polițiști, dar subliniază că un bilanț actualizat va fi disponibil în scurt timp. “Din informațiile din acest moment, se pare că majoritatea victimelor sunt localnici, nu turiști”. 

Atacul a avut loc cu doar câteva ore înainte ca orașul să găzduiască Sugar Bowl, un meci anual de fotbal american universitar care atrage fani din întreaga țară.

UPDATE, ora 14:00: Autoritățile anunță că cel puțin zece persoane au murit și 30 au fost rănite. Oficialii de la Nola Ready, departamentul local pentru situații de urgență, a transmis că situația este încă în desfășurare. Nu au fost furnizate detalii despre atacator.

Știrea în formă inițială: O mașină a intrat în mulțime, apoi șoferul a început să tragă cu o armă asupra oamenilor din cartierul turistic al New Orleans. Martorii vorbesc despre zeci de victime.

Incidentul s-a produs pe Bourbon Street, în Cartierul Francez din New Orleans, o zonă aglomerată, la ora locală 3:15. Un vehicul a intrat cu viteză mare în mulțime, înainte ca șoferul să coboare și să înceapă să tragă cu o armă asupra oamenilor. Martorii vorbesc de zeci de victime, dar un bilanț preliminar nu a fost încă anunțat.

Un purtător de cuvânt al poliției din New Orleans a declarat pentru CBS News că “numărul răniților nu este cunoscut, dar sunt raportate decese”. Departamentul de urgență al orașului New Orleans a avertizat locuitorii să evite zona, precizând, într-o postare pe X, că A avut loc un incident cu victime în masă pe Canal și Bourbon Street.

Știrea se actualizează pe măsură ce sunt disponibile noi informații…

Surse: CBS News, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday