Începând cu 1 ianuarie, va fi interzisă vânzarea dispozitivelor electronice de fumat de unică folosință, parte a unui plan național anti-tutun, pentru a proteja sănătatea tinerilor. De asemenea, fumatul va fi interzis în mai multe spații publice, precum terenurile de sport, grădinile zoologice și locurile de joacă, dar și în apropierea școlilor și spitalelor.

Vapeurile sunt foarte populare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, deoarece sunt adesea promovate ca fiind mai puțin dăunătoare decât țigările tradiționale. Au ambalajul mai atractiv, viu colorat, promit arome delicioase și avantajul de a evita mirosul urât de fum pe degete. Dar și acestea conțin nicotină, care creează dependență.

“Problema este că tinerii încep să folosească vapeul fără să cunoască întotdeauna conținutul de nicotină, iar nicotina dă dependență. Avem tineri care spun că se trezesc noaptea să tragă un puf, ceea ce este foarte îngrijorător”, a declarat Nora Melard, purtătoarea de cuvânt a Alianței pentru o Societate Fără Tutun din Belgia.

În 2021, guvernul federal a înaintat o propunere Comisiei Europene, brațul executiv al UE, de a interzice țigările electronice de unică folosință. Comisia a acordat undă verde Belgiei în martie 2024, deschizând calea pentru intrarea în vigoare a unei legi naționale. Franța a obținut de la UE unda verde pentru o lege similară, care, dacă va intra în vigoare, va interzice producția și comercializarea acestor dispozitive.

La nivelul UE, s-a stabilit reducerea populației de fumători de la aproximativ 25% în prezent la mai puțin de 5% din total, până în 2040. Australia a limitat vânzarea de vape la farmacii, iar Marea Britanie a interzis vapeurile de unică folosință începând cu iunie 2025.

Surse: France24, Politico

Foto: Nadzeya Haroshka | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday