UPDATE, ora 19:10. ISU Dâmbovița a anunțat că, din motive de prevenție, 15 persoane au fost evacuate, conform unui anunț citat de News.ro.
Știrea în formă inițială. Poliția Română informează că pe DN 72, în afara localității Săcuieni, județul Dâmbovița, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autocisterne, dintre care una cu încărcătură de GPL și un autoturism. În urma impactului autocisterna cu GPL a luat foc. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat de la intersecțiile DN 72 cu DJ 720B și DN 72 cu DJ 710A. A fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru informarea populației din zonă.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște acționează cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare grea. În sprijin, intervin 2 autospeciale de stingere și 2 echipaje SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, precum și 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova, a transmis ISU. Până în prezent a fost identificată o victimă conștientă. Intervenția este în dinamică.
“Incendiul și tirurile sunt într-o zona fără case. Nu există risc direct pentru populație, nu se impune evacuarea. Poliția a închis circulația la circa 400-500 de metri. Pompierii nu intră unde există un risc foarte mare, țînând cont că șoferii au fost scoși. Așteaptă mașina cu roboții. Chiar dacă va fi o explozie, nu va avea impact. Nu e ca la Crevedia, unde erau case in jur”, a declarat Raed Arafat.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.