Alejandro Mayorkas va mai ocupa funcția de secretar al Departamentului american pentru Securitate Internă până la învestirea lui Donald Trump și a administrației sale, peste o lună. Într-un interviu pentru Financial Times, el a pus în vedere diferența dintre SUA și UE în materie de reglementare a marilor companii de tehnologie, toate cu sediul pe teritoriu american: “Guvernanța dispersată a unui singur element creează un potențial de dezordine, iar dezordinea creează o vulnerabilitate din punct de vedere al siguranței și al securității”, a declarat acesta.

Mayorkas mai subliniază faptul că este nevoie de o armonizare “peste Atlantic” și s-a declarat îngrijorat că relația UE cu marile companii este mult mai contradictorie decât cea a SUA cu acestea din urmă. Avertismentele oficialului american au loc în contextul în care Bruxelles-ul a adoptat, deja, o legislație privind inteligența artificială, care este văzută de mulți dintre specialiști drept cea mai strictă adoptată de un stat sau o uniune de state.

Pe teritoriul Uniunii Europene, sistemele încadrate în clasa de risc ridicat sunt obligate să respecte cerințe stricte, precum atenuarea riscurilor, supraveghere umană și transparența. Financial Times amintește faptul că și Marea Britanie este în curs de a implementa un regulament privind inteligența artificială, prin care să oblige companiile să ofere acces la softurile lor, pentru efectuarea unor teste independente de siguranță.

În schimb, în SUA, președintele ales Donald Trump a promis că va anula un ordin executiv semnat deja de Joe Biden, în baza căruia s-au pus bazele unui institut cu atribuții similare celui din Regatul Unit, de efectuare a testelor de siguranță. În privința acestui aspect, actualul secretar Mayorkas nu știe dacă Trump va desființa sau nu institutul, dar spune că o anulare a ordinului executiv al lui Biden ar afecta rolul de lider al SUA în domeniul AI.

În timpul mandatului, Mayorkas a dezvoltat un cadru pentru implementarea sigură a AI în infrastructurile critice și a oferit recomandări furnizorilor de servicii de cloud, dezvoltatorilor din domeniu și operatorilor de infrastructură. Cadrul s-a axat pe securizarea centrelor de date, monitorizarea sistemelor de inteligență artificială, evaluarea riscurilor și protejarea datelor consumatorilor. 

Din ianuarie, rolul va fi preluat de Kristi Noem, care până acum a fost guvernatoarea republicană a statului Dakota de Sud. În încheiere, FT explică faptul că Washingtonul a avut o abordare mai reținută a reglementării domeniului AI, pentru a nu îngrădi dezvoltarea marilor companii, toate cu sediul în SUA.

Sursă: Financial Times

Foto: Pop Nukoonrat/Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday