Președintele rus Vladimir Putin a susținut conferința anuală de presă, în care a vorbit, printre altele, despre războiul cu Ucraina și relațiile cu China. Putin a spus că soldații ruși câștigă teritoriu pe toată linia frontului, iar relațiile cu China au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit.

Referitor la sceptimismul Occidentului cu privire la noua rachetă balistică Oreșnik, Vladimir Putin a declarat că nu poate fi interceptată și a propus un test: ”Nu există nicio șansă de a doborî aceste rachete Oreșnik. Ei bine, dacă acei experți occidentali, pe care i-ați menționat, cred că pot fi doborâte, le propunem lor și celor din Vest și Statele Unite, care îi plătesc pentru analiza lor, să facem un fel de experiment tehnologic, un duel high-tech al secolului XXI-lea. Să numească un obiectiv, să zicem Kiev, să-și concentreze toate forțele de apărare antiaeriană și de apărare antirachetă acolo, iar noi îl vom lovi cu Oreșnik și vom vedea ce se întâmplă. Suntem pregătiți pentru un astfel de experiment. Cealaltă parte este pregătită?”. 

Președintele rus a adăugat că sistemele defensive americane sunt ”costisitoare și ineficiente” și că nu vede ”nicio problemă” dacă Washingtonul furnizează sisteme THAAD Ucrainei.

Surse: Reuters, The Kyiv Independent

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday