Departamentul american de Energie avertizează, într-un raport publicat marți, că o expansiune necontrolată în acest sector ar afecta consumatorii americani și obiectivele climatice globale. Majorarea livrărilor ar putea duce la creșterea prețurilor angro cu mai mult de 30% până în 2050, iar facturile anuale la energie ale gospodăriilor s-ar majora cu mai mult de 122 de dolari. De asemenea, în cazul unei accelerări a exporturilor, emisiile ar ajunge la 1,5 gigatone pe an, până în 2050 – aproximativ un sfert din totalul emisiilor actuale din SUA.
Aceste constatări ale Departamentului de Energie au potențialul de a permite adoptarea unor interdicții de export. Președintele Joe Biden a suspendat deja acordarea de licențe pentru export la începutul acestui an, în timp ce președintele ales, Donald Trump, a promis să anuleze această decizie “din prima zi a mandatului” și să facă prin exporturi de GNL american ceea ce va produce “dominația energetică americană”.
După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, livrările de gaze naturale lichefiate americane către Europa au crescut. Anul trecut, SUA au depășit Australia și au devenit cel mai mare exportator de GNL din lume, livrând peste 336 de miliarde de metri cubi pe zi, suficient pentru a satisface nevoile Germaniei și Franței la un loc. Acum, își propun să își dubleze exporturile, până la sfârșitul deceniului.
Industria de petrol și gaze susține că exporturile de GNL sunt benefice pentru climă prin înlocuirea cărbunelui, mai poluant. Cu toate acestea, studiul a constatat că exporturile suplimentare de GNL din SUA ar înlocui mai mult sursele regenerabile de energie decât cărbunele. De asemenea, raportul a mai arătat că extinderea exporturilor americane de GNL ar putea submina securitatea energetică internă, în loc să o sporească.
Sursa: Financial Times
Foto: Oleksandr Kalinichenko | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.