Directorul executiv al companiei spaniole, Toni Ruiz, a fost cel care a anunțat moartea lui Isak Andic, fondatorul lanțului de magazine de îmbrăcăminte Mango. Acesta a spus că Isak Andic a murit într-un accident, însă nu a oferit alte detalii. Totuși, presa spaniolă, care citează surse judiciare, scrie că fondatorul Mango era într-o drumeție pe munte cu mai mulți membri ai familiei sale, în apropiere de Barcelona, și a murit după ce a căzut într-o prăpastie. 

Mango este unul dintre cele mai mari grupuri de modă din Europa, având aproape 2.800 de magazine în întreaga lume, iar avere lui Isak Andic se ridică la 4,5 miliarde de dolari, fiind cel mai bogat om din Catalonia. Mango a fost fondat în 1984, când Andic, care este de origine turcă, și-a deschis primul magazin pe Paseo de Gracia, una dintre principalele străzi ale Barcelonei și o importantă zonă comercială. 

Surse: El Pais, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday