Direcția Națională Anticorupție informează, într-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a șapte persoane, inclusiv a lui Dumitrescu Iulian, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Prahova, care este vizat pentru șase infracțiuni, după cum urmează: trafic de influență, 2 infracțiuni de luare de mită, dare de mită în formă continuată (55 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată (6 acte materiale) și fals în declarații de avere în formă continuată (4 acte materiale).

Potrivit procurorilor, în perioada 2021 – 2022, inculpatul ar fi acceptat promisiunea unui martor de a primi o sumă de 160.000 de lei, reprezentând un procent de 3% rotunjit din valoarea facturilor emise de o firmă către Administrația Străzilor București și neachitate la acel moment, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Administrației Străzilor București pentru urgentarea plății, iar ulterior acceptării promisiunii și în legătură cu aceasta, ar fi primit prin intermediul unei complice suma totală de 130.000 lei, în 3 tranșe (50.000 lei în data de 06.07.2021, 40.000 lei în data de 23.08.2021, 40.000 de lei în data de 06.09.2021)”. 

De asemenea, prin intermediul Consiliului Județean Prahova, a pretins un procent de 5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de una din firmele care se ocupau de servicii și lucrări de întreținere și reparații a drumurilor și podurilor, obținând astfel în mod necuvenit, prin intermediul unui complice, suma totală de 421.930 lei. În 2022, a pretins “în mod direct, de la un martor, a cărei firmă pe care o coordona avea încheiate acorduri cadru cu Consiliul Județean Prahova la acel moment, suma de 47.500.000 de lei, ca preț supraevaluat al părților sociale ale unei firme pe care inculpatul o administra în fapt (…) și ar fi primit în urma acestei pretinderi, pentru sine și pentru altul, suma totală de 17.675.000 lei”.

L-a mituit pe primarul orașului Lehliu Gară, Iacomi Iulian, cu 1.153.350 lei, pentru a îndeplini “acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la un teren de 70.000 mp vândut de firma administrată în fapt de inculpatul Dumitrescu Iulian cu suma de 1.120.000 euro“.

În perioada 23.08.2021-06.12.2022, a fost administrator la cinci societăți comerciale, “exercitare incompatibilă conform legii cu funcția de președinte de consiliu județean, ar fi dispus efectuarea a 6 operațiuni financiare, după cum urmează: 1. vânzarea unui teren de 7 hectare pentru care ar fi încasat suma de 1.120.000 euro, 2. încheierea unei asocieri în participațiune de pe urma căreia s-ar fi încasat suma de 983.125 lei, 3. încheierea unui contract de prestări servicii de consiliere în afaceri, din care ar fi încasat suma de 732.735 lei, 4. vânzarea unui număr de 4 autotractoare și 3 semiremorci pentru suma de 119.000 lei, 5. vânzarea unui autocamion pentru suma de 70.349 lei, fiind primită suplimentar, fără factură și suma de 10.000 de euro, 6. vânzarea a 5 camioane cu suma de 1.770.126 lei“.

De asemenea, și-a falsificat declarațiile de avere, omițând sume importante și mai multe bunuri deținute.

În același caz, au fost trimiși în judecată și Iacomi Iulian, primar al Orașului Lehliu Gară, județul Călărași, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată (55 acte materiale), Vasile Anna-Maria, administrator public al județului Prahova și președinte CA la Distributie Energie Electrica Romania SA pentru fals în declarații de avere în formă continuată (29 acte materiale), trei persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită și o persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday