Managerul Spitalului de Copii “Grigore Alexandrescu”, Alexandru Ulici, a confirmat pentru News.ro că mai mult de 20 de pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale luni, după ce au participat la o provocare viralizată pe TikTok, denumită “Superman Challenge”. Alexandru Ulici avertizează că părinţii trebuie să le explice copiilor cât de periculoasă este această provocare.
”De vineri au început să apară pacienţi cu fracturi în urma unui aşa-zis challenge pe TikTok, se cheamă Superman Challenge. Numărul de pacienţi a crescut progresiv astfel încât numai ieri în gardă am avut 20 de pacienţi cu fracturi şi traumatisme importante. Dintre aceşti pacienţi, doi sunt astăzi pe program operator, având nevoie de intervenţie chirurgicală pentru fractură de humerus şi fractură de antebraţ. Pare a fi un fenomen îngrijorător, periculos pentru copii, care îşi pot produce accidentări severe şi îşi pot rata atât cursurile, cât şi vacanţa”, a declarat Alexandru Ulici pentru News.ro.
Cei care fac această provocare sar cu mâna în faţă în brațele altor participanți, dar sunt lăsați să cadă pe podea sau sunt aruncați, uneori, peste alți oameni sau peste obiecte de mobilier.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.