UPDATE: Joi seară, reprezentanții RAR au anunțat că le-au cerut clienților cu programări în această zi să se prezinte vineri la reprezentanțele sale. Angajații îi vor notifica pe cei ce au de ridicat documente când vor putea fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor din ziua de joi.

Știrea inițială. Registrul Auto Român transmite că activitatea cu publicul a instituției este blocată în toată țara, din cauza unui “incident tehnic neprevăzut”, provocat de sistemele de prevenire a incendiilor. Concret, acestea au cauzat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT.

De asemenea, RAR mai transmite că este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP.

RAR a postat pe pagina oficială de Facebook o fotografie cu coada formată la unul dintre sedii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday