Protestele în Georgia au început după alegerile din 26 octombrie, când victoria a fost revendicată de partidul aflat la guvernare, Visul Georgian, pro-rus. Opoziția pro-occidentală a spus că procesul electoral a fost fraudat și a cerut reorganizarea alegerilor, iar UE și SUA au solicitat o anchetă privind posibile fraude. În aceste condiții, comisia electorală a dispus renumărarea voturilor în aproximativ 15% dintre secții, dar ulterior a anunțat că rezultatul nu s-a schimbat.
Președintele Georgiei, care este pro-occidental, a numit rezultatul “ilegitim” și a acuzat Rusia de ingerințe în alegeri. Marți, șeful statului a mers la Curtea Constituțională, unde a solicitat oficial anularea rezultatelor alegerilor, pe motiv de neconstituționalitate. În această situație se implică și partidele de opoziție, care refuză să participe la ședințele legislativului nou format, pe motiv că organismul este unul ilegitim. De altfel, președintele nu a emis decretul pentru inaugurarea parlamentului.
The capital of Europe
The center of protest
The city of tents#Tbilisi 🤍 pic.twitter.com/TSEB7CEETx— Gvantsa Seturidze (@GvantsaSeturid2) November 18, 2024
Pe parcursul zilei, poliția a dispersat violent un protest în fața Universității de Stat din Tbilisi, unde oamenii și-au instalat corturi și au blocat o stradă principală. În imagini și videoclipuri surprinse la fața locului se vede cum poliția intervine violent, lovind și târând oameni. Ministerul de Interne a raportat că 16 persoane au fost arestate pentru “nesupunere în fața poliției”.
Georgian police raided protests this morning in Tbilisi, with at least several arrested and beaten up, including TV Pirveli Cameraman and some opposition party members. Photos @RTavisupleba pic.twitter.com/XnPOayfUjc
— Katie Shoshiashvili (@KShoshiashvili) November 19, 2024
Sursă: France24
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.