Alegerea lui Tulsi Gabbard în funcția de director național al serviciilor de informații, în noua Administrație Trump, a stârnit ample îngrijorări la nivelul comunității internaționale de informații, deja afectată din cauză că devine din ce în ce mai politizată. Gabbard nu are experiență în domeniul informațiilor și este considerată ca având viziuni favorabile Rusiei și Siriei. Acest lucru îi determină pe experți să considere că Gabbard a fost aleasă pentru a servi intereselor personale ale viitorului președinte și nu pentru competențele sale.
Situația lui Tulsi Gabbard este însă valabilă și în cazul altor membri importanți pe care Trump dorește să îi includă în noua administrație. Ca urmare a acestei situații, experții se tem că președintelui îi va fi oferită o imagine distorsionată asupra amenințărilor globale, bazată pe ceea ce va fi considerat agreabil pentru Trump. Într-un astfel de context, aliații străini ai SUA s-ar putea arăta reticenți în transmiterea de informații vitale. O sursă nenumită, citată de Reuters, a spus că ar putea exista o încetinire a fluxului de informații transmise către SUA, din ianuarie, de când Trump își va prelua mandatul. Aceasta ar putea avea un impact important asupra Five Eyes (Australia, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit și SUA), a subliniat aceeași sursă.
Dincolo de temerile legate de întreaga echipă, cele mai mari îngrijorări, atât în interiorul cât și în exteriorul SUA, sunt în jurul nominalizării lui Gabbard. Alegerea lui Trump a ridicat semne de întrebare inclusiv în rândul republicanilor, având în vedere viziunile lui Tulsi Gabbard, ceea ce înseamnă că se poate confrunta cu numeroase întrebări la audierea din Congres.
De când a ieșit din Partidul Democrat, Gabbard a criticat sprijinul lui Biden pentru Ucraina și s-a poziționat împotriva intervenției militare americane în războiul civil din Siria, din timpul fostului președinte Barack Obama. În acest context, oficialii din domeniul informațiilor nu sunt siguri cât de puternice sunt opiniile legate de geopolitică pe care Gabbard le are. Aceștia încearcă să determine dacă retorica lui Gabbard se bazează pe dezinformare sau este un ecou al adepților “Make America Great Again”, potrivit unei surse din serviciul de informații, sub protecția anonimatului.
Oficialii europeni din domeniul informațiilor se declară precauți în ceea ce privește potențialele schimbări care vor apărea în urma numirii lui Gabbard, însă recurg la o abordare pragmatică. Preocupările cele mai mari se leagă de poziția sa pro-Rusia și schimbul de informații între aliați, care ar putea fi influențat de motivații politice, având în vedere lipsa sa de experiență în domeniu.
Democrații au precizat că numirea lui Gabbard este determinată mai mult de loialitate, decât de calificări. Totuși, unii analiști menționează că îngrijorările ar putea fi atenuate de numirea lui John Ratcliffe la conducerea CIA, un fost congresman care a fost director al serviciilor naționale de informații la sfârșitul primului mandat al lui Trump, care nu este o figură controversată. Pentru a deveni director al serviciilor de informații naționale, Gabbard trebuie mai întâi să fie confirmată de o majoritate a Senatului SUA, format din 100 de membri, unde s-ar putea confrunta cu opoziție.
Sursă: Reuters
Foto: Laurence Agron | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.