Aeronava aparține companiei aeriene Qantas și era programată pentru o cursă de la Sydney la Brisbane. A decolat în jurul orei locale 12.35, însă, la doar patru minute după ce s-a ridicat de la sol s-a auzit un zgomot puternic și nu a mai putut urca. Pasagerii au povestit ulterior că “s-a auzit o bubuitură puternică și o vibrație foarte intensă a traversat avionul. A fost o adevărată luptă pentru a decola și era clar pentru toată lumea că ceva nu era în regulă”, a povestit un reporter al unei publicații australiene, aflat întâmplător chiar la bordul aeronavei cu probleme.
Aeronava are însă două motoare, iar piloții au reușit să facă o manevră de întoarcere și să aterizeze în procedura de urgență pe aeroportul din Sydney, de unde plecaseră în urmă cu mai puțin de jumătate de oră.
Compania Qantas a declarat că inginerii săi au efectuat o inspecție preliminară a motorului, după revenirea la sol a aeronavei, un Boeing 737 vechi de 19 ani, și au confirmat că acesta a suferit o defecțiune la unul dintre motoare.
În urma incidentului nu au fost raportate persoane rănite.
Modelul Boeing 737 a fost implicat în două accidente mortale în 2018 și 2019. Anul acesta, compania Boeing s-a confruntat cu numeroase probleme legate de aeronavele sale, în special modelul 737. Cel mai cunoscut incident este cel din ianuarie, când o ușă din spate a uneia dintre aeronave s-a desprins în timpul zborului, cu tot cu partea de fuselaj.
Un fost angajat al companiei a dezvăluit că Boeing a primit, în mod regulat, piese cu defecte grave de la cel mai mare furnizor al său, care au fost folosite pentru producția avioanelor. De asemenea, în urmă cu o lună, Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor din SUA a avertizat că peste 40 de companii aeriene din toată lumea operează avioane Boeing 737, care au o componentă a cârmei, aflată pe coada avionului, ce poate rămâne blocată în timpul zborului.
Surse: The Guardian, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.