Martin D., în vârstă de 37 de ani, rezident american din orașul Mainz, a fost acuzat că a propus unor oficiali chinezi să le transmită informații militare despre forțele americane din Germania. 

Potrivit procurorilor, bărbatul, un fost contractor civil al Armatei Americane, a obținut datele în perioada în care a lucrat cu acestea. “Acuzatul este ferm suspectat că s-a declarat dispus să desfășoare activități de spionaj pentru un serviciu de informații străin”, au afirmat procurorii într-o declarație. Bărbatul a fost arestat, iar un apartament al său din Frankfurt a fost percheziționat. Suspectul va fi adus în fața unui judecător de la Curtea Federală de Justiție, pentru a decide dacă i se va aplica arestul preventiv. 

Surse: DW, Der Spiegel

Foto: Lepasik | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday