La fel ca analiștii din toată lumea, cei ai Financial Times încearcă să înțeleagă ce urmează după victoria lui Trump în SUA, o revenire pe care o numesc “uluitoare, pentru un om care a plecat de la Casa Albă în dizgrație în 2021, învins de Joe Biden și condamnat pe scară largă pentru că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor din 2020 și a incitat la atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA”. Ei sunt însă siguri că evenimentul “marchează o nouă eră pentru SUA și pentru lume”, reflectând o balansare puternică spre dreapta a electoratului american, care nu numai că a îmbrățișat brandul de demagogie al lui Trump, dar și agenda sa naționalistă America First.
În discursul prin care Trump și proclamat victoria, el a spus o frază cheie – “America ne-a dat un mandat puternic, un mandat fără precedent”, ceea ce sugerează că el se va simți de acum îndreptățit să continue cu toate planurile pe care le-a prezentat pe parcursul campaniei: tarife mari pentru o gamă largă de importuri, relații mai conflictuale cu aliații tradiționali ai SUA, dar și o reprimare masivă a imigrației ilegale (a promis deportări în masă, care ar pune sub semnul întrebării drepturile omului și chiar ideea de democrație – nr). Trump s-ar putea, de asemenea, să se simtă liber să ofere răzbunarea pe care a promis-o împotriva dușmanilor săi politici, testând instituțiile democratice ale țării, mai arată FT.
Acțiunile companiilor care produc fotovoltaice și tehnologie pentru energie regenearbilă au scăzut pe piața europeană cu până la 10-14%, de teamă că Trump va anula subvențiile acordate de Administrația Biden pentru acest sector.
În legătură cu războiul din Ucraina, Financial Times dedică o analiză separată, care arată mai degrabă deruta de la Kiev – în timp ce oficialii ucraineni încearcă “să arate o față curajoasă și să se poziționeze ca susținători ai lui Donald Trump, pe care l-au prezentat drept liderul care ar putea stabili pacea cu Rusia”, consilierii militari și conducătorii armatei sunt mult mai puțin optimiști decât politicienii ucraineni. Ei se tem că “asistența SUA se va opri și vom pierde cel puțin Donbasul”.
Serghei Fursa, un analist politic ucrainean, a declarat că revenirea lui Trump înseamnă că “lumea a luat din nou o cale greșită – Putin sărbătorește, Orban sărbătorește, Musk deschide șampanie. Astăzi este o sărbătoare pentru mulți oameni foarte neplăcuți”. FT citează și conducători militari ucraineni care se tem că Trump va forța Ucraina să capituleze. “Pentru noi, sprijinul SUA înseamnă viață sau moarte. Trebuie să-l convingem pe Trump să fie de partea noastră”, a declarat unul dintre ei (nenumit), iar un consilier al guvernului ucrainean a spus că se teme că Trump ar putea împinge întreaga lume în era haosului, iar “acesta ar putea fi un moment al adevărului pentru Europa și pentru Marea Britanie. Ar cam fi momentul să devină adulții din cameră. Dar s-ar putea să nu fie la înălțimea acestei sarcini”.
Foto: Ginettigino | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.