Deși Iowa este un stat mic, cu doar șase electori (dintr-un total de 538), semnalul venit sâmbătă seara de la o prestigioasă casă de sondare, neafiliată nici democraților nici republicanilor, este unul puternic – Kamala Harris a preluat conducerea în opțiunile alegătorilor și îl conduce în Iowa pe Donald Trump cu 47% la 44%.

În urmă cu patru ani, Donald Trump a câștigat Iowa la o diferență de peste opt puncte, dar sociologii de la Des Moines Iowa spun acum că Harris pare a fi reușit să întoarcă decisiv voturile femeilor. Ea a desfășurat în ultima săptămână o campanie țintită, cu ajutorul unui clip realizat cu vocea actriței Julia Roberts, care le învață pe femei să voteze ce vor ele, fără să îi spună soțului ce au votat.

Deși media sondajelor îl dau în continuare pe Donald Trump în frunte, sondajul independent publicat sâmbătă seara a declanșat probabil un semnal de alarmă în tabăra republicană, nu numai pentru că ar putea pierde cei șase electori din Iowa, ci mai ales pentru că el poate arăta un trend în rândul alegătorilor neafiliați, mai ales în condițiile în care numeroși lideri republicani și foști oficiali din Administrația Trump au arătat că întoarcerea acestuia la Casa Albă reprezintă un pericol pentru SUA. Tot sâmbătă, actorul Harrison Ford a decis să se alăture în mod public celor care o susțin pe Kamala Harris, subliniind și el faptul că Donald Trump reprezintă un pericol.

Iowa este unul dintre cele zece state controlate de republicani care au interzis aproape total avorturile după a șasea săptămână de sarcină, un termen până la care multe femei nici nu realizează că sunt însărcinate.

Sondajele de opinie naționale au arătat în mod constant o diferență de gen în electorat, femeile în general spunând că sunt mai susceptibile să o susțină pe Harris, iar bărbații mai înclinați să voteze pentru Trump.

Sursă alternativă: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday