Kemi Badenoch a obținut 53.806 de voturi, adică 57%, la alegerile interne de sâmbătă ale Partidului Conservator britanic, o victorie mai puțin decisivă decât cea a lui David Cameron (68%) sau Boris Johnson (66%). Îi succede astfel lui Rishi Sunak la conducerea unui partid aflat în degringoladă, după înfrângerea istorică de la alegerile din iunie, când conservatorii au fost foarte aproape de a pierde și poziția de al doilea partid din UK, după anii în care au reușit să scoată Marea Britanie din UE și au administrat țara într-un mod extrem de controversat prin pandemie.
Fost secretar (ministru) pentru Comerț, în Cabinetul Sunak, doamna Badenoch a declarat: “Partidul nostru [Conservator] este esențial pentru succesul țării, dar pentru a fi auziți, trebuie să fim sinceri, sinceri în legătură cu faptul că am făcut greșeli în trecut. A venit timpul să spunem adevărul, să ne apărăm principiile, să ne planificăm viitorul, să ne resetăm politicile și gândirea și să oferim partidului și țării noastre noul început pe care îl merită. Este timpul să trecem la treabă. Este timpul să ne reînnoim”.
Premierul laburist Keir Starmer a felicitat-o pe Kemi Badenoch pentru victorie, adăugând că acesta “este un moment de mândrie pentru țara noastră”, deoarece ea a devenit primul lider de culoare al unui partid parlamentar.
Surse: BBC, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.