”În perioada 29-30 octombrie au fost efectuate peste 30 de percheziții în Chișinău, Orhei, Florești, Sîngerei, Dubăsari, Criuleni, Șoldănești, Ocnița, Edineț, Nisporeni, Cimișlia, în baza mai multor cauze penale pornite de către subdiviziunile centrale și teritoriale ale instituțiilor de aplicare a legii, cu participarea reprezentanților Inspectoratului General al Poliției, Centrului Național Anticorupție și coordonarea de către Procuratura Generală, pe fapte privind finanțări ilegale a partidelor și a coruperii electorale, dar și în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, și acum colaborează cu ancheta.
În rezultatul acțiunilor desfășurate, au fost reținuți 11 lideri teritoriali ai organizației criminale ȘOR, au fost sechestrate mai multe bunuri pentru inițierea procedurilor de confiscare (inclusiv mijloace de transport și bunuri de lux) și ridicate mai multe telefoane mobile, tablete și stick-uri, care conțin informații importante pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în cauzele penale, mijloace bănești, materiale electorale, liste ale persoanelor vizate în anchetă, înscrisuri de ciornă, pliante, bannere, legitimații de partid, bonuri care confirmă anumite transferuri bănești și alte bunuri”, informează Poliția din Republica Moldova.
Instituția precizează că unele dintre persoanele vizate în investigații colaborează cu organele de drept. De asemenea, recomandă în continuare cetățenilor să nu accepte bani în schimbul voturilor, aceasta constituind o contravenție care se sancționează cu amendă în mărime de până la 37.500 de lei.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.