”În această dimineață, angajații Primăriei Sectorului 5 au semnalat faptul că centrala telefonică a instituției nu funcționează. A fost sesizată societatea care se ocupă de mentenanță pentru a remedia problema și s-a constatat că serverele Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic. Pe ecranul serverelor apare și un mesaj din partea atacatorilor, care cer răscumpărare 5 milioane de dolari”, informează Primăria Sectorului 5.
Instituția menționează că au fost atacate doar serverele sediului primăriei din strada Fabrica de Chibrituri, nu și cele ale altor direcții care își derulează activitatea în alte sedii.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 au luat legătura cu ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, dar și cu oficialii Directoratului Național de Securitate Cibernetică pentru a urma toți pașii necesari remedierii acestei situații.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.