Claude 3.5 Sonnet a fost dezvoltat de Anthropic și reprezintă o versiune îmbunătățită a modelului precedent de inteligență artificială creat de companie. Acesta poate muta cursorul pe ecran și-l poate folosi pentru a accesa anumite fișiere, extrage informații din grafice și le analizează, iar în final poate scrie singur anumite texte și poate completa datele de pe anumite site-uri.
Deși dezvoltatorii Claude subliniază că această versiune “este încă predispusă la erori, fiind în stadiu experimental”, tehnologia stârnește temeri că ar putea înlocui forța de muncă umană, în special având în vedere că Anthropic a evidențiat capacitatea sa de a îndeplini sarcini obișnuite, cum ar fi completarea formularelor, planificarea de călătorii și ieșiri în oraș și chiar construirea unui site web simplu.
Anthropic a prezentat o demonstrație în care modelul utilizează computerul unui angajat fictiv pentru a completa un formular, folosind date dintr-un tabel, și pentru a deschide foldere pe ecran. În alte demonstrații, vizionate de Financial Times și Wired, sistemul AI a planificat și fixat o programare în calendar pentru o excursie și a realizat un site web pentru auto-promovare.
Noul update Anthropic a fost pus la dispoziție la scurt timp după ce Microsoft a lansat un produs care permite companiilor să-și construiască propriile modele AI autonome. Atât Anthropic, cât și Microsoft au făcut referire la produsele lor ca reducând “munca monotonă”. Microsoft a evidențiat că angajații ar trebui să vadă astfel de instrumente ca pe un “ajutor”, nu ca pe o amenințare la adresa locurilor lor de muncă.
Cu toate acestea, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că ocupațiile cu cel mai mare risc de automatizare determinată de AI sunt locurile de muncă calificate și reprezintă aproximativ un sfert din forța de muncă din cele 38 de țări membre (inclusiv Marea Britanie, Japonia, Germania, SUA și Australia).
Sursă alternativă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.