Anunțul a fost făcut de grupul francez Kering, care deține și brandurile  Yves Saint Laurent, BalenciagaBottega Veneta, Creed și Alexander McQueen, dar brandul italian Gucci reprezintă jumătate din vânzările sale. Pe cale de consecință Kering a avertizat că profiturile sale se vor înjumătăți în acest an, după ce vânzările la Gucci au scăzut, din cauza cererii slabe de bunuri de lux din Asia.

Peste vară, Gucci, care vinde poșete, confecții, încălțăminte și accesorii, toate de lux, a înregistrat vânzările mai mici cu 25% față de anul precedent, iar Kering a avertizat că venitul operațional pe 2024 va fi de doar 2,5 miliarde de euro, cel mai mic din ultimii opt ani, mai mic chiar decât în vârful pandemiei din 2020.

Directorul financiar Kering a declarat că scăderea vine mai ales din  Japonia, dar și din restul regiunii Asia Pacific, în timp ce America de Nord “nu a prea crescut”.

Financial Times observă că LVMH, cel mai mare grup de lux din lume și proprietar al Louis Vuitton și Dior, a raportat o scădere a vânzărilor săptămâna trecută, mai ales din cauza încetinirii vânzărilor în China. Producătorul de produse cosmetice L’Oréal a înregistrat, de asemenea, o creștere dezamăgitoare a vânzărilor.

“Puține mărci de lux au fost protejate de declinul economiei chineze”, mai scrie FT.

Acțiunile Kering au scăzut cu peste 40% de la începutul anului, în contrast cu o scădere de 16% la LVMH.

Sursa: FT

Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday