UPDATE joi, ora 07.40: Laura Crișan, fiica lui Ioan Crișan, a fost reținută alături de alți doi suspecți în dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului materiilor explozive. Concret, arată procurorii, pe 27 mai 2021, aceștia au procurat un detonator ce putea fi folosit într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin telefonul mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă. Au plasat bomba în mașina lui Ioan Crișan, iar două zile mai târziu, pe 29 mai, “acţionând cu premeditare şi din interes material”, au detonat-o.

”Inculpaţii au fost instigaţi la comiterea faptei de către inculpata menţionată”, mai arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri

UPDATE ora 19.50: După ce a fost audiată la Arad, fiica lui Ioan Crișan a fost dusă la București și a ajuns la Parchetul General cu puțin timp înainte de ora 20. Până acum, procurorii nu au confirmat dacă aceasta are calitatea de suspect în dosar.

UPDATE, ora 11:45: Fiica lui Ioan Crișan a fost dusă la audieri la sediul IPJ. Aceasta nu a dat declarații reporterilor aflați în fața locuinței sale.

Știrea în forma inițială: Percheziții în dosarul asasinării omului de afaceri Ioan Crișan, prin detonarea unei bombe plasate în mașina sa, în parcarea unui supermarket, în urmă cu trei ani.

Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă că șapte percheziții au loc în această dimineață, “în cauza privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad”.

Conform polițiștilor, în acest dosar este derulat “un volum impresionant de activități investigative şi de cercetare penală, în acest sens fiind alocate importante resurse umane şi logistice”, iar cercetările au fost realizate și în cooperare cu autoritățile din alte țări. Totuși, Poliția nu detaliază, momentan, dacă a fost reținut vreun suspect în acest caz.

Reamintim, omul de afaceri Ioan Crișan a murit pe 29 mai 2021, după ce mașina sa a explodat în parcarea unui supermarket din cartierul Vlaicu – zona Lebăda, din Arad. Conform procurorilor, pentru uciderea acestuia, a fost folosit “un exploziv de mare putere”.

Știrea se actualizează pe măsură ce sunt disponibile noi informații confirmate

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday