O investigație a Reuters, care compilează informații din arhive web, de la oficiali libanezi și de la experți în bombe arată că operațiunea israeliană care a dus la explozia pagerelor era plănuită de ani de zile și viza eliminarea a cât mai multor membri Hezbollah.
Reuters dezvăluie că agenții care s-au ocupat de construirea pagerelelor au conceput o baterie stratificată, care ascundea o încărcătură mică, dar puternică, de șase grame de explozibil din plastic și o bandă de material foarte inflamabil, ce a acționat un detonator – ambele nedetectabile pentru scannerele cu raze X. Straturile au fost încapsulate într-o carcasă metalică de mici dimensiuni, conform fotografiilor analizate de Reuters.
Dispozitivul exploziv creat era neobișnuit deoarece nu se baza pe un detonator miniaturizat standard (care este, de obicei, sub forma unui cilindru metalic), au declarat un oficial libanez și experți în domeniu. Aceștia explică faptul că dispozitivele au fost cel mai probabil configurate pentru a genera o scânteie în interiorul bateriei, suficientă pentru a aprinde materialul explozibil și a declanșa astfel detonarea pagerelor.
Deși sursa de alimentare a pagerului arăta, din exterior, ca cea a unei baterii litiu-ion standard, utilizată în majoritatea produselor electronice, la o cercetare mai atentă se poate descoperi că bateria, etichetată LI-BT783, nu există în mod normal pe piață. De aceea, israelienii au creat pagini web de vânzări false, ce comercializau modelul la comandă, sub o marcă taiwaneză renumită, dar cu o adresă falsă. Conform directorului companiei, firma nu a fost înștiințată și este doar o victimă a complotului. De asemenea, greutatea și dimensiunile bateriei ar fi trebuit să îi confere acesteia, dacă ar fi fost una obișnuită, de patru ori mai multă capacitate de stocare a energiei.
Totuși, site-ul apare listat pe rețelele de socializare ale directorului companiei, precum și în înregistrările publice, și chiar elogiază performanțele deosebite ale “noii” baterii a pagerelor. Spre deosebire de bateriile de unică folosință, aceasta avea o autonomie de 85 de zile. Site-ul web, magazinele online și presupușii utilizatori de pe forumuri ce laudă capacitățile bateriei denotă amprenta unui amplu efort de înșelăciune, au declarat pentru Reuters un fost ofițer de informații israelian și doi ofițeri de securitate occidentali. Site-urile au fost șterse în urma incidentului, însă copii arhivate sunt încă vizibile.
Proiectarea discretă a bombei pentru pagerele modificate și magazinele online false ce vindeau modele voluminoase ale aparatelor ce prezentau “o nouă tehnologie de baterii” relevă că operațiunea împotriva Hezbollah din Liban a necesitat o pregătire de ani de zile. Totuși, Reuters transmite că nu a putut stabili unde au fost fabricate dispozitivele.
Pe 17 septembrie, mii de pagere au explodat simultan, în cele mai multe cazuri după ce dispozitivele au emis un semnal sonor, indicând primirea unui mesaj. Atunci, au fost ucise 39 de persoane și răninte peste 3.400. Doi oficiali occidentali din domeniul securității au precizat că agenția israeliană de informații Mossad a coordonat atacurile cu pagere și stații de emisie-recepție. Deși Israelul nu a confirmat și nici nu a negat implicarea, a doua zi după atac, ministrul israelian al Apărării a lăudat rezultatele “foarte impresionante” ale Mossadului, într-un comentariu interpretat ca o recunoaștere tacită a participării agenției. În urma incidentului, Hezbollah a demarat o anchetă internă, pentru a înțelege cum au fost compromise măsurile de securitate și pentru a identifica posibili informatori interni.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.