Potrivit informațiilor din presa israeliană, atacatorul este un bărbat palestinian, originar din Fâșia Gaza, care a intrat ilegal în Israel din Cisiordania în urmă cu mai mulți ani. Acesta s-a deplasat marți pe jos către o autostradă din apropierea portului Așdod, unde a deschis focul asupra asupra unui ofițer de poliție și mai multor civili.

În urma atacului, polițistul a decedat, iar patru persoane au fost rănite. Ulterior, atacatorul a fost și el ucis de către un civil – voluntar al serviciului de ambulanță – cu o armă de foc. “Conduceam și am văzut o persoană înarmată pe drum. La început am crezut că este un polițist, iar apoi a tras câteva focuri spre mine. M-am ferit și imediat după aceea am sărit din mașină, am scos arma și l-am împușcat”, a declarat cel care l-a ucis pe atacator.

Surse: Jerusalem Post, Times of Israel

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday