Europa Clipper a decolat la ora 19:06 (ora României). Lansarea inițială, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută, a fost anulată din cauza uraganului Milton. După decolare, Europa Clipper va trece pe lângă planeta Marte în drumul său spre Jupiter. Ea își va atinge destinația în 2030, după o călătorie spațială de aproape peste 3 miliarde de km.
Costurile acestei misiuni se ridică la 5 miliarde de dolari. Navă spațială, cu o lungime de 30 de metri și o greutate de șase tone, este cea mai mare construită vreodată de NASA pentru o astfel de misiune interplanetară. Aceasta este dotată cu panouri solare supradimensionate, necesare pentru a capta suficientă energie, având în vedere lumina slabă a Soarelui care ajunge la Jupiter.
Odată ajunsă în proximitatea planetei Jupiter, nava se va folosi de instrumentele din dotare, printre care o cameră video și un radar special, pentru a observa suprafața lunii lui Jupiter și pentru a vedea ce se află sub stratul gros de gheață cu care este acoperită. Observațiile anterioare au scos la iveală existența unui ocean subteran, adânc, aflat sub un strat de gheață gros, care conține de două ori mai multă apă sărată decât Pâmântul.
În timpul misiunii, Europa Clipper va efectua un total de 49 de zboruri de tip buclă în jurul lunii lui Jupiter – unul la fiecare câteva săptămâni. Cercetătorii de la NASA atrag atenția asupra pericolelor cu care nava se va confrunta, cum ar fi niveluri extreme de radiații, care ar putea distruge aparatura din interiorul său, deoarece Jupiter este înconjurat de un câmp magnetic puternic.
Sursa: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.