Sub sloganul “JOIN THE EVOLUTION”, ENERGY EXPO 2024 și-a deschis porțile joi, 10 octombrie, și continuă să aștepte vizitatori astăzi [program 09:00 – 18:00] și mâine [program 09:00 – 16:00], la Hala Laminor din Sectorul 3 al Capitalei.

“Am demonstrat încă din primele două zile ale târgului expozițional că avem toate premisele să fim punctul de referință în lunga listă a evenimentelor din energie, oferind soluții pentru companii, dar și pentru consumatorii finali. Ne-am propus să transformăm ENERGY EXPO într-un reper anual pentru toți jucătorii din piață, de la producători la cei mai mari consumatori de energie, dar și pentru companiile care vizează trecerea la eficientizarea energetică și tranziția către sustenabilitate, prin crearea de energie regenerabilă proprie”, a declarat Mirela Secan, Chief Event Architect ENERGY EXPO.

La ora 11:45 vă invităm să participați la scena INNOVATION ARENA la Workshop-ul susținut de Asociația RO ELECTRIC, care îți oferă o oportunitate unică de a învăța pașii esențiali pentru montarea corectă și sigură a panourilor fotovoltaice, utilizând tehnologia realității virtuale (VR). În acest atelier interactiv, extrem de util celor interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice, veți explora un mediu virtual realist, unde vei putea parcurge fiecare etapă a procesului de instalare, de la pregătirea echipamentului până la conectarea și testarea finală a sistemului. Workshopul este ideal atât pentru începători, cât și pentru profesioniști, oferind o modalitate practică și captivantă de a acumula cunoștințe tehnice.

SECURITATEA ENERGICĂ ȘI TRANZIȚIA CĂTRE ENERGIE VERDE, PILONII CHEIE AI ENERGY EXPO 2024

În prezent asistăm la o transformare a sectorului energetic prin extinderea capacităților de energie regenerabilă și a platformelor digitale care asigură un grad sporit de eficiență pentru toate categoriile de consumatori. Astfel, scăderea costurilor de producție a energiei din surse regenerabile, dezvoltarea tehnologiilor de stocare a energiei electrice, creșterea mobilității electrice constituie marile provocări ale industriei în anii următori. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la rezervele de țiței și își acoperă consumul de energie electrică dintr-un mix de resurse în care petrolul și gazele acoperă 66%, urmat de cărbune, energie regenerabilă și energie nucleară cu cote de 14%, 12%, respectiv 9%, la nivelul anului 2022.

În acest weekend, vizitatorii vor găsi la ENERGY EXPO tehnologii pentru creșterea eficienței energetice, soluții constructive pentru clădiri cu consum de energie aproape zero (nZEB) și clădiri pasive, precum și cele mai noi modele de autovehicule electrice, cu oferte din partea producătorilor.

PERFORMAȚĂ SUPERIOARĂ ȘI EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

Echipamentele pe care le folosim zi de zi în locuință, pornind de la mașina de spălat la aerul condiționat sau uscătorul de păr pot avea o performanță superioară fără să fie nevoie să plătim o factură de electricitate mai scumpă. Pe măsură ce apar noi generații ale acestor produse, gradul lor de eficiență energetică este tot mai mare, iar consumatorii finali trebuie să știe că existe soluții digitale prietenoase care îi ajută să țină sub control consumul.

Consumul cât mai eficient este important și dacă vorbim despre folosirea unor sisteme verzi pentru încălzirea sau răcirea locuinței, și dacă dorim să încărcăm un vehicul electric.

Tema este cu atât mai relevantă cu cât Uniunea Europeană are ca obiectiv scăderea consumului final de energie cu cel puțin 11,7% la nivelul anului 2030.

Companiile prezente la ENERGY EXPO 2024 oferă consumatorilor B2B și B2C consultanță și soluții optime, personalizate pe nevoi și bugete, demonstrații și prezentări. În acest weekend, vizitatorii găsesc tehnologii pentru creșterea eficienței energetice, soluții constructive pentru clădiri cu consum de energie aproape zero (nZEB) și clădiri pasive, precum și cele mai noi modele de autovehicule electrice, cu oferte din partea producătorilor.

În cadrul conferințelor au fost abordate și alte teme de interes major pentru industrie cum ar fi strategia energetică a României, viitorul energiei solare, rolul prosumatorilor, piața certificatelor verzi și provocările legislative, dar și perspectivele de dezvoltare ale pieței. Eficiența energetică este, de asemenea, o prioritate, alături de valorificarea energiei solare și a altor tehnologii verzi inovatoare.

“Fiecare segment al pieței de energie și fiecare companie reprezintă o piesă într-un puzzle mai mare, pe care îl putem asambla doar aducând toate piesele la un loc în cadrul ENERGY EXPO București 2024. Imaginea de ansamblu a puzzle-ului: un peisaj energetic integrat, în care sursele de energie curată sunt folosite în mod inteligent și eficient în viața de zi cu zi, asigurând o energie sigură, accesibilă și sustenabilă”, a explicat Mirela Secan, Event Coordinator ENERGY EXPO. 

UNIVERSUL MAȘINILOR ELECTRICE VĂ AȘTEAPTĂ LA ENERGY EXPO 2024

Mașinile electrice devin tot mai populare în România datorită ușurinței în condus și a creșterii accesibilității din punctul de vedere al costurilor. Vehiculele de acest tip au nevoie de mai puțină întreținere, iar creșterea numărului de stații de încărcare va convinge tot mai mulți români să facă pasul spre mobilitatea electrică. Vehiculele electrice se află la intersecția numeroaselor inovații din sectoarele de energie și tehnologie. Cele mai noi modele de mașini electrice cu oferte din partea producătorilor vă așteaptă în cadrul ENERGY EXPO 2024.

ACCES GRATUIT CU APLICAȚIA MOBILĂ ENERGY EXPO

Aplicația mobilă ENERGY EXPO este disponibilă atât în Apple Store, cât și în Google Play, iar prin înregistrare, vizitatorii vor avea acces gratuit la eveniment, în baza QR codului unic generat în cont. În plus, aplicația mobilă oferă posibilitatea de setare a întâlnirilor cu reprezentanții expozanților prezenți, scanarea badge-urilor pentru a facilita networkingul direct, rezervarea locului în cadrul conferințele care se derulează în paralel pe cele 2 scene din cadrul evenimentului: GRAND ARENA și INNOVATION ARENA. 

Târgul expozițional, amenajat interior și exterior, incluzând și o zonă de Food Court, are următorul program: sâmbătă 09:00 – 18:00, iar duminică 09:00 – 16:00.

ENERGY EXPO reunește sub acoperișul Halei Laminor din Sectorul 3 al Capitalei jucători cheie din industria locală de energie,  dar și din alte 12 țări – Grecia, Turcia, Bulgaria, China, Italia, Polonia, Republica Moldova, Suedia, Elveția, Olanda, Austria, autorități centrale și locale, asociații de profil, ONG-uri, consumatori, startup-uri și institute de cercetare.

Detalii pe www.energyexpo.ro

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday