Potrivit Deparatamentului de Justiție al SUA, este pentru prima dată când FBI își creează propriul token de criptomonede, pentru a putea urmări schema de fraudă și identifica pe cei care au pus-o în aplicare, în condițiile în care aceștia foloseau algoritmi sau boți pentru mii de miliarde de tranzacții în care activele erau schimbate între diferite entități pentru a crește artificial valoarea tokenurilor.
Creșterea atrăgea investitori naivi, iar, pe volumul mare de tranzacții, autorii fraudelor ieșeau din piață, lăsându-i pe aceștia cu active cripto ale căror valori se prăbușeau ulterior.
Optsprezece persoane și companii au fost puse deocamdată sub acuzare, în SUA, Marea Britanie și Portugalia. Potrivit FBI, cinci dintre inculpați au pledat vinovat și au fost de acord să coopereze cu investigatorii. În “Operațiunea Token Mirrors” au fost până acum confiscate active de peste 25 de milioane de dolari, dar schema s-ar putea dovedi mult mai amplă, pe măsură ce investigația progresează.
Comisia de Valori Mobiliare a SUA (SEC) a precizat că investigația a pornit de la compania ZM Quant, un market maker (intermediar) pe un token, NexFundAI, care, teoretic oglindea investiții în stratup-uri de inteligență artificială. Dar, la un moment dat tranzacțiile ZM Quant făceau 80% din totalul schimburilor cu tokenul NexFundAI. Însă NexFundAI era chiar tokenul cripto creat de FBI pentru a documenta acest tip de fraudă. Agenții aveau informații și indicii încă de acum trei ani privind existența unor astfel de practici, dar nu le-au putut dovedi până nu au creat tokenul capcană.
Ulterior, FBI a reușit să extindă investigația și la alte tokenuri și să documenteze modul în care companiile de intermediere măresc artificial cotațiile, prin metoda “pump & dump” (pompează și aruncă, un mod clasic și ilegal de manipulare a pieței) pentru a-i atrage pe amatorii de îmbogățire rapidă și pentru a-i lăsa fără bani.
Surse alternative: FT, Reuters
Foto: Stevanovicigor | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.