Un raport publicat în revista științifică Bioscience, redactat de un grup al celor mai importanți experți climatici din lume, arată că planeta se află ”într-o fază critică și imprevizibilă a crizei climatice”. Pentru realizarea raportului, cercetătorii au evaluat cele 35 de “semne vitale” ale Pământului. Au constatat că 25 dintre acestea, inclusiv nivelurile de dioxid de carbon și populația umană, au atins cele mai alarmante valori înregistrate vreodată. Populația umană, de exemplu, crește zilnic cu aproximativ 200 de mii de oameni, iar numărul vitelor și oilor cu 170 de mii, toate contribuind la emisiile record de gaze cu efect de seră. Aceasta situație, subliniază raportul, arată “o nouă fază critică și imprevizibilă a crizei climatice”.
De asemenea, temperatura suprafeței Pământului și a oceanelor a atins un maxim istoric, determinat de arderea record a combustibililor fosili, mai susțin oamenii de știință. “Ne aflăm deja în mijlocul unor schimbări climatice bruște, care pun în pericol viața pe Pământ cum nimic altceva n-a făcut-o vreodată […] Epuizarea ecologică – a lua mai mult decât poate oferi în siguranță Pământul – a împins planeta spre condiții climatice mai amenințătoare decât orice a experimentat chiar și omul preistoric”, a spus profesorul William Ripple, de la Universitatea de Stat din Oregon (OSU), coautor al raportului.
Oamenii de știință au identificat 28 de factori dăunători, printre care emisiile care duc la topirea permafrostului, ceea ce poate declanșa inclusiv prăbușirea masivului strat de gheață din Groenlanda. De asemenea, cercetătorii au subliniat că încălzirea globală determină fenomene meteorologice extreme și din ce în ce mai periculoase pentru oameni în întreaga lume. Între acestea se numără uraganele din SUA și valurile de căldură de până la 50 de grade Celsius din India, unde miliarde de oameni au fost expuși la căldură extremă.
Pe lângă acestea, concentrațiile de metan și de dioxid de carbon din atmosferă sunt la niveluri fără precedent, arată oamenii de știință, care avertizează că rata de creștere a emisiilor de metan a accelerat. Gazul are un efect de până la 80 de ori mai puternic decât CO2, în intervale de decenii, și ajunge în atmosferă în urma operațiunilor cu combustibili fosili, prin depozitarea deșeurilor sau creșterea vitelor.
Cu referire la combustibilii fosili, echipa a arătat că în 2023, cărbunele, petrolul și gazele naturale au contat cel mai mult în mixul energetic. În încheiere, au atras atenția că procesul de încălzire globală are implicații diverse, cum ar fi poluarea, distrugerea habitatelor naturale și creșterea inegalității sociale.
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.