Administrația Națională de Meteorologie a emis două noi avertizări cod galben și portocaliu de ploi. Inițial, avertizările erau valabile până duminică seara, la ora 20, însă acestea au fost extinse până luni dimineața la ora 10. Astfel, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania va fi Cod Galben. Vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp.
În Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul și sud-estul Transilvaniei, va fi în vigoare un Cod Portocaliu. Vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70-85 km/h.
Reamintim că ieri, ANM a anunțat ploi abundente în toată țara, pentru weekend. Inițial, va ploua și vor fi furtuni în vest, după care, duminică, avertizarea se va extinde în restul țării.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.