Cercetarea a fost publicată în revista Cell, iar persoana implicată a fost o femeie în vârstă de 25 de ani. Intervenția a avut loc în iunie anul trecut și a fost făcută de o echipă de cercetători de la Universitatea Peking din Beijing. La mai puțin de trei luni după aceea, organismul tinerei a început să producă suficientă insulină, fără a avea nevoie de suplimente, și a menținut nivelul de secreție mai bine de un an.

Anterior transplantului, echipa a realizat mai multe teste. Mai concret, a extras celule de la trei persoane cu diabet de tip 1 și le-au adus la o stare pluripotenta în care puteau fi “transformate” în orice tip de celule din organism. Mai departe, grupul a folosit celulele pentru a genera grupuri de insule pancreatice cu celule ce produc insulină, la șoareci și primate.

Folosind aceeași tehnică, în iunie 2023, au injectat echivalentul a aproximativ 1,5 milioane de insule în mușchii abdominali ai tinerei, unde pot fi mai bine monitorizați cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică. Despre ea, a fost dezvăluit doar că trăiește în Tianjin. Într-o discuție cu redactorii revistei Nature, le-a declarat că, la un an după ce a primit transplantul, mănâncă produse care conțin zahăr.

“Rezultatele sunt remarcabile”, a afirmat Jay Skyler, endocrinolog la Universitatea din Miami, care nu a fost implicat în studiu. El atras atenția că intervenția trebuie repetată pe alte persoane cu diabet de tip 1, iar evoluția femeii trebuie urmărită pe perioade mai lungi de timp, de exemplu cinci ani.

Studiul a fost precedat de un altul al unui grup de cercetători din Shanghai, care în aprilie a anunțat că a efectuat cu succes un transplant de insule pancreatice la un bărbat în vârstă de 59 de ani cu diabet de tip 2. Insulele au fost, totodată, derivate din celule stem reprogramate prelevate din propriul organism.

De altfel, cele două cercetări sunt printre puținele care explorează folosirea celulelor stem în tratarea diabetului, care afectează o jumătate de miliard de oameni la nivel global, potrivit statisticilor citate de Nature. Diabetul de tip 2 este cel mai frecvent tip de diabet, în care pancreasul nu poate produce suficientă insulină sau aceasta nu este utilizată cum trebuie, condiție numită rezistență la insulină. În cazul diabetului de tip 1, insulele pancreatice sunt atacate și nu pot produce insulină. 

Transplantul de insule poate trata boala, dar nu există suficienți donatori pentru toți pacienții. Totodată, aceștia din urmă trebuie să utilizeze medicamente imunosupresoare pentru a împiedica organismul să respingă țesutul. Celulele stem, în schimb, pot fi folosite pentru orice țesut din organism și pot fi păstrate în laborator pe termen nelimitat.

Sursă: Nature 

Foto: Andrey Popov | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday