“Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane.” a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.
Declarațiile președintelui vin în contextul în care PNL a propus un proiect de lege care i-ar fi putut permite să candideze la alegerile parlamentare, chiar dacă acestea vor avea loc înainte de încheierea mandatului său. Anterior, Klaus Iohannis a afirmat, despre proiectul PNL, că nu a dorit o astfel de lege și a asigurat că aceasta nu va exista. Totuși, nu a precizat la momentul respectiv dacă ia în calcul intrarea în cursa pentru parlamentare.
Proiectul de lege a creat o serie de neînțelegeri în interiorul coaliției de guvernare. După ce PSD a anunțat că nu îl susține, Nicolae Ciucă afirmă că “mai mult ca sigur” coaliția cu PSD nu va mai funcționa după alegerile de la finalul anului, “la cum arată lucrurile acum”.
Biroul Electoral Central (BEC) este așteptat să se pronunță în această după-amiază, la solicitarea PNL, pe proiectul de lege propus de partid, având în vedere prevederile din actuala legislație electorală.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.