Direcția Generală Anticorupție informează că a dispus efectuarea unei urmăriri penale față de cinci funcționari publici ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală, dintre care trei au funcții de conducere și două de execuție. 

Procurorii arată că, în 2021, în timpul unui control la un dezvoltator imobiliar din București, “cu nesocotirea unei prevederi ale legislației primare”, cei cinci nu au constatat încălcarea legislației fiscale. Mai concret, firma a aplicat o cotă redusă de TVA de doar 5% pentru vânzarea unor locuințe către persoane fizice, care la momentul livrării nu se aflau în stadiul în care puteau fi locuite, conform prevederilor legale.

Astfel, funcționarii au creat un prejudiciu de 59,5 milioane de lei. Detaliat, firma a rambursat fără drept suma de 20,4 milioane de lei, cu titlu de TVA aferent perioadei fiscale 2019 – 2020. De asemenea, 39,1 milioane de lei trebuiau plătiți de aceasta cu titlu de TVA, tot pentru perioada fiscală menționată.

DNA a pus sechestru pe bunuri ale administratorului firmei în valoare de 20,4 milioane de lei, iar acesta a fost plasat sub control judiciar.

Foto: Flynt | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday