Persoane familiarizate cu discuțiile au declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că Iranul a intermediat discuții între Rusia și gruparea Houthi din Yemen privind livrarea de rachete anti-navă. Wall Street Journal a raportat anterior, în iulie, că Rusia ia în considerare trimiterea rachetelor, dar rolul intermediar al Iranului nu a fost raportat anterior.

Rusia încă nu s-a decis cu privire la transferul de rachete Yakhont – sau P-800 Oniks – care, potrivit experților, ar permite rebelilor să efectueze lovituri mai precise asupra navelor comerciale care tranzitează Marea Roșie și să sporească amenințarea la adresa navelor de război americane și europene care le apără. Houthi a desfășurat de la izbucnirea războiului din Gaza mai multe atacuri asupra navelor din regiune, în semn de sprijin pentru palestinienii din Gaza. 

Yakhont este considerată una dintre cele mai avansate rachete anti-navă din lume. Aceasta poate să atingă suprafața mării pentru a nu fi detectată și atinge o viteză de peste două ori mai mare decât cea a sunetului. 

Doi oficiali regionali familiarizați cu discuțiile au declarat că rebelii houthi și rușii s-au întâlnit la Teheran de cel puțin două ori în acest an și că discuțiile legate de furnizarea a zeci de rachete, care au o rază de acțiune de aproximativ 300 kilometri, continuă. Un oficial american de rang înalt a refuzat să spună care sunt modelele specifice din transfer, dar a confirmat că Rusia a discutat despre furnizarea de rachete către Houthi. 

Una dintre surse a menționat că discuțiile au început sub conducerea președintelui iranian Ebrahim Raisi, care a murit într-un accident de elicopter din mai. Totuși, purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi a declarat că “nu avem cunoștință de ceea ce ați menționat”. 

“Rusia negociază cu houthi pentru transferul de rachete supersonice antinavă Yakhont”, a declarat o sursă occidentală de informații. Aceasta a adăugat că “iranienii intermediază discuțiile, dar nu vor ca acest lucru să fie cunoscut oficial”.

Rusia și Iranul au creat legături militare strânse în contextul războiului din Ucraina, iar Teheranul ar fi transferat rachete balistice Moscovei pentru a fi utilizate în conflict, conform declarațiilor SUA de la începutul lunii septembrie. Trei surse au declarat că negocierile dintre Rusia și houthi se desfășoară și pe fondul discuțiilor privind acordarea permisiunii Ucrainei ca armamentul oferit de statele occidentale să lovească teritoriul rus.

În ultimele zile, Hezbollah a îndemnat Iranul să lanseze un atac împotriva Israelului, odată cu escaladarea conflictului dintre armata israeliană și gruparea teroristă. Totuși, Teheranul s-a abținut până acum, conform declarațiilor a doi oficiali israelieni și a unui diplomat occidental pentru Axios. 

Oficialii iranieni au transmis Hezbollah că “nu este momentul potrivit” pentru lansare unui atac, deoarece președintele iranian Masoud Pezeshkian se află la Adunarea Generală a ONU, la New York, iar un atac direct asupra Israelului ar destabiliza puternic regiunea și ar trage SUA în conflict. 

Surse alternative: Reuters, Axios 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday