Rob Bonta, procurorul general al Californiei, a anunțat la un eveniment sub umbrela “Săptămânii Climatice din New York”, că procesul a fost intentat ca urmare a unei investigații de doi ani în urma căreia s-a constatat că Exxon a indus în eroare opinia publică, în mod voit, cu privire la fiabilitatea unuia dintre procesele sale de reciclare. Mai concret, au susținut autoritățile californiene, compania a promovat tehnologia sa de “reciclare avansată” bazată pe procesul de piroliză, în ciuda faptului că progresul tehnologic este greoi și costisitor.

De partea procuraturii generale s-au alăturat mai multe organizații ecologiste, inclusiv Sierra Club, fondată la finalul secolului al XIX-lea. Bonta a declarat că “procesul de astăzi arată cea mai completă imagine de până acum a înșelăciunii de zeci de ani a Exxon Mobil. Solicităm instanței să tragă Exxon la răspundere pentru rolul avut în declanșarea și exacerbarea crizei poluării cu materiale plastice, prin campania sa de înșelăciune”. Potrivit procurorului, scopul procesului este de a obține sumele pentru înființarea unui fond pentru compensarea prejudiciilor.

Reprezentanții companiei au respins acuzațiile procurorului și au răspuns că tehnologia funcționează: “Chemarea în judecată a oamenilor creează titluri în presă, dar nu rezolvă problema deșeurilor din plastic. Reciclarea avansată este o soluție reală, iar statul California nu a făcut nimic pentru a avansa reciclarea”.

Potrivit unui raport al Fundației Minderoo, Exxon este cel mai mare producător mondial de rășini folosite în compoziția materialelor plastice de unică folosință.

Procesul intentat de California are loc înaintea ultimei runde de negocieri privind tratatul mondial al materialelor plastice, care va avea loc în Coreea de Sud, la sfârșitul anului. Discuțiile se concentrează asupra întrebării dacă tratatul ar trebui să prevadă plafoane pentru producția de plastic, o poziție căreia i se opun Exxon și industria petrochimică mondială în general.

Surse: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday