Vorbind cu jurnaliștii de la CNN, președintele ucrainean a declarat că un punct important al “planului său de victorie”, pe care urmează să îl prezinte președintelui american Joe Biden săptămâna viitoare, este folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident pe teritoriul rusesc. 

Până acum Ucraina nu a reușit să obțină acordul aliaților, care evită o posibilă escaladare a conflictului. “Avem arme cu rază lungă de acțiune. Dar să spunem doar că nu avem cantitatea de care avem nevoie. Nici SUA, nici Marea Britanie nu ne-au dat permisiunea de a folosi aceste arme pe teritoriul Rusiei” a explicat Zelenski.

Președintele ucrainean a declarat pentru CNN că este conștient de temerile aliaților și de faptul că nu toate statele pot sa ajungă la un consens – “Există mulți factori diferiți, cineva vorbește despre ceva, cineva negociază cu cineva, iar pentru altcineva este într-adevăr o escaladare. Cred că Biden chiar primește astăzi informații din cercul său că ar putea exista o escaladare. Cu toate acestea, și acest lucru este important, nu toți din anturajul său sunt de aceeași părere”.

În cadrul vizitei sale în Statele Unite de săptămâna viitoare, Zelenski va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York. Pe lângă președintele Biden, el se va întâlni și cu Kamala Harris, pentru a purta discuții referitoare la planurile Ucrainei, în contextul în care aceasta candidează la alegerile prezidențiale din toamnă. Zelenski a declarat că discuțiile cu Harris au o importanță majoră, deoarece “vom avea o situație diferită după luna noiembrie. Adică va exista un nou președinte în Statele Unite. Și trebuie să vorbim cu fiecare dintre candidați despre percepția lor asupra acestui lucru”. 

Totodată, el insistă și asupra unei întâlniri cu candidatul republican Donald Trump, care în dezbaterea cu Kamala Harris a refuzat să spună dacă dorește ca Ucraina să câștige războiul.

Surse: CNN, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday