Stadionul Santiago Bernabeu este cunoscut datorită echipei de fotbal Real Madrid, care a jucat diverse meciuri acolo. Acesta a început, însă, să fie folosit, după renovarea care a durat cinci ani și a costat 900 de milioane de euro, și pentru concerte. Deși inițial vestea a fost primită cu entuziasm, localnicii au devenit nemulțumiți din cauza zgomotului și al aglomerației cauzate de astfel de evenimente.

Din acest motiv, localnicii au pornit acțiuni legale împotriva celor responsabili pentru situație, între care consiliul local al orașului Madrid. Ca urmare, Real Madrid a anunțat că a decis să își reprogrameze concertele și evenimentele care urmau să aibă loc pe stadion, pentru a se putea conforma regulamentului local. 

Reprezentanții celor care au pornit acțiunile în justiției au salutat decizia de a opri organizarea de evenimente, însă au subliniat că “măsura trebuie să fie permanentă, întrucât stadionul a fost construit pentru meciuri de fotbal și nu este izolat fonic”.

Sursă: The Guardian

Foto: Vinicius Tupinamba | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday