Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Austria că este în vigoare o alertă cod roşu de vreme nefavorabilă. “Din cauza căderilor masive de zăpadă din zona montană şi a ploilor abundente din restul ţării, există riscul apariţiei de inundaţii şi alunecări de teren. De asemenea, se înregistrează perturbări semnificative ale traficului feroviar şi rutier, precum şi evacuări ale populaţiei din zonele afectate”, arată MAE.

În Cehia, a fost emis un avertisment de precipitaţii extreme şi inundaţii (grad extrem de pericol – cel mai înalt nivel), regiunile cele mai afectate fiind Moravia-Silezia şi Olomouc, din estul ţării, până la frontiera cu Polonia. “În acest context, se înregistrează perturbări semnificative ale traficului feroviar, din cauza inundaţiilor sau a căderilor de arbori, şi rutier, autostrada D55 fiind închisă, iar autostrada D1 fiind impracticabilă în apropierea frontierei cu Republica Polonă”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

De asemenea, MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovacă că duminică şi luni, zonele de vest, sud şi centrale ale acestui stat se vor confrunta cu ploi severe şi inundaţii. Institutul meteo slovac a emis în acest sens un cod roşu pentru zonele din vest (Bratislava, Trnava, Trencin) precum şi coduri portocaliu sau galben pentru zona centrală şi de sud a ţării (ploi şi posibile inundaţii). Fenomenele se vor manifesta cu putere în intervalul de timp menţionat, în Bratislava şi localităţile din zonă fiind în vigoare o stare de necesitate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday