Ministerul Educației atrage atenția asupra unui fake news care circulă pe rețelele de socializare și folosește imaginea ministrului Ligia Deca. Autorii postării pretind că ministrul a declarat, la începutul anului școlar, că ”pe durata contractului educaţional, autoritatea tutelară nu mai aparţine părinţilor”.
Potrivit Ministerului Educației, afirmația nu îi aparține Ministrului Educației, iar informația a apărut pe rețele sociale și nu provine din surse oficiale.
“Semnarea contractului educațional NU afectează exercitarea drepturilor părintești. Unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților, conform prevederilor legale în vigoare. Prin hotărâre a consiliului de administrație, la contractul educațional pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcție de specificul fiecărei unități și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți” se mai arată în informarea ministerului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.