Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că legislația va fi introdusă până la sfârșitul anului și că ea vizează să-i scoată pe copii cu ochii din ecrane și să-i aducă, din nou, pe terenurile de sport.
Cele mai populare platforme, cum sunt Instagram, TikTok și Facebook, le cer persoanelor care își creează conturi să bifeze o căsuță prin care declară că au peste 13 ani, însă măsurile de verificare se opresc aici.
Guvernul local din Australia de Sud a anunțat, duminică, că intenționează să amendeze companii precum Meta, care deține Facebook și Instagram, “pentru a le face să își asume responsabilitatea față siguranța copiilor”.
Într-un raport de 276 de pagini întocmit de unul din foștii judecători ai Înaltei Curți, Robert French, guvernul din Australia de Sud a prezentat un proiect legislativ pentru înființarea unei autorități de reglementare care să urmărească și să sancționeze când companiile permit celor cu vârste sub 14 ani să-și deschidă conturi.
Sursă: The Telegraph
Foto: Lakshmiprasad S | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.