Schimbarea pleadoariei și renunțarea la postura de “nevinovat” a venit în momentul în care alegerea juraților era pe punctul să înceapă și după ce avocații fiului președintelui au încercat să obțină un acord cu procurorii pentru o așa-numită “pledoarie Alford”, o procedură în care ar inculpatul recunoaște consistența probelor împotriva lui și și-ar accepta pedeapsa, dar fără a-și recunoaște și vinovăția. Totuși, procurorii nu au fost de acord, arătând instanței federale că Hunter Biden (54 de ani) nu poate fi considerat nevinovat după ce a ascuns venituri ce ar fi implicat plata unor taxe în valoare de 1,4 milioane de dolari, pentru a cheltui banii pe mașini de lux și un stil de viață extravagant.
“Hunter a decis să pledeze vinovat, pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește de răni inutile și umilințe crude. Această pledoarie împiedică desfășurarea unui proces-spectacol care nu ar fi furnizat toate faptele și nu ar fi servit cu adevărat justiția”, a spus avocatul său, după ce fiul președintelui a decis să își schimbe pledoaria inițială. El a lăsat de înțeles că clientul său va face probabil apel, după pronunțarea unei sentințe, amânând de facto procesul până după alegerile americane din noiembrie.
Presa americană remarcă faptul că Hunter Biden riscă să meargă la închisoare, pentru a evita expunerea publică a unor informații jenante despre familia sa. Deși proababil pedeapsa va fi mult mai mică, pedepsele însumate pentru toate capetele de acuzare ar însuma 17 ani de închisoare. În iunie, el a fost deja găsit vinovat, în Delaware pentru că a mințit în privința istoriei sale cu drogurile, atunci când și-a cumpărat un pistol, în 2018.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.