Prima avertizare nowcasting Cod Roșu a fost valabilă între orele 0:15 și 2, iar cea de-a doua între orele 7 și 9. Cantitățile de apă au depășit 50-60 l/mp. Localnicii au fost informați și prin sistemul Ro-Alert.
ISU Dobrogea a informat că, până la ora 9, a primit circa 600 de apeluri la numărul de urgență i că intervine cu peste 300 de pompieri, cu 21 de mijloace de intervenție. Potrivit unei informări de presă, acționează cu precădere în localitățile Chirnogeni, Comana, Amzacea, Pecineaga, Moșneni, 23 August, Mangalia, Neptun, Costinești, Tuzla, Eforie, Agigea, Techirghiol, Valu lui Traian, Constanța, Topraisar și Limanu.
Primarii din Costinești și Agigea au declarat, la Digi24, că în localitățile lor sunt case inundate. Pe rețelele sociale, localnicii și autoritățile locale au postat imagini cu pagubele provocate de furtuni.
RAJA, operatorul rețelelor publice de alimentare cu apă, a transmis că din cauza rafalelor de vânt, pe parcursul nopții mai multe stații de pompare nu au funcționat corespunzător. Din această cauză, alimentarea cu apă a fost perturbată în localitățile Biruința, Topraisar, Pecineaga, Vânători, Costinești, Dulcești, Mangalia, 23 August, Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Saturn, Venus şi Neptun.
În prezent, teritoriul județului Constanța este împărțit între două avertizări – Cod Galben de ploi în cea de est și Cod Portocaliu de averse torențiale, în partea de litoral. Acestea sunt în vigoare până duminică la ora 10.
Foto: Facebook/Meteoplus
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.