Accidentul a avut loc pe data de 28 iulie 2024, în jurul orei 19:30, pe aleea de acces în parcarea parcului Pantelimon, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, citat de News.ro. La momentul respectiv, șoferul a fugit de la locul accidentului. Una din victime, un băiat de nouă ani, a decedat la fața locului, iar cealaltă, sora lui, în vârstă de șapte ani, a fost rănită grav și a rămas fără un picior.
Ancheta procurorilor a demonstrat că, în timpul producerii accidentului, adolescentul de 16 ani inhala gaz ilariant și era atent la un apel video. În baza noilor probe, încadrarea juridică a fost schimbată din ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în omor și tentativă de omor: “Din modul în care minorul a acţionat, rezultă că acesta a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, acceptând survenirea decesului sau rănirii grave a uneia sau mai multor persoane”, se arată în comunicat.
De asemenea, el va mai fi cercetat pentru conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.
În mașină, pe scaunul din dreapta, s-a aflat și o persoană majoră, care i-a permis adolescentului să conducă autoturismul, deși cunoștea că nu are permis.
Foto: Puma330 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.