Armata israeliană (IDF) a informat că Wassem Hazem, comandantul Hamas din Jenin, și alți doi membri ai grupării au fost lichidați în urma unui atac cu dronă asupra autovehiculului cu care se deplasau. Despre Hazem, IDF spune că a fost implicat în bombardamente și atacuri armate asupra comunității evreiești din Cisiordania (West Bank).

Miercuri, IDF a lansat o amplă operațiune în orașele Jenin și Tulkarm din nordul Cisiordaniei, dar și pe Valea Iordanului. Au fost mobilizate transportoare blindate, elicoptere și drone. Potrivit unui bilanț preluat de Reuters, în primele două zile, au fost uciși 18 palestinieni, inclusiv comandantul din Tulkarm al grupării Jihadul Islamic.

Autoritățile israeliene susțin că Iranul sprijină cu arme, muniții și bani facțiuni militare din Cisiordania, la fel ca în Liban sau Fâșia Gaza. Teritoriul se află sub ocupație israeliană de la războiul din 1967 din Orientul Mijlociu.

Surse alternative: Reuters, CNN

Foto: X (Twitter) / @IDF

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday