Sonda spațială JUICE (Jupiter Icy Moons Explorer, foto) a Agenției Spațiale Europene și-a încheiat prima parte a misiunii sale, după ce a survolat Pământul și satelitul său natural, iar acum se află în drumul său spre Venus, a doua planetă de la Soare.
Lansată în aprilie 2023, JUICE a ajuns în proximitatea Pământului marți și a trimis mai multe fotografii, după ce a ajuns la Lună cu o zi înainte. Astronomii explică faptul că aceste zboruri planetare și lunare sunt esențiale pentru ca sonda să își poată continua misiunea, deoarece gravitația ajută nava spațială să se îndrepte spre destinația sa finală, permițând schimbări de traiectorie cu o utilizare minimă de combustibil.
Sonda are ca destinație finală planeta Jupiter, unde este programată să ajungă în iulie 2031. Odată ajunsă, ea va studia planeta și lunile sale, Ganymede, Callisto și Europa. JUICE va monitoriza în profunzime complexul mediu magnetic de radiații și plasmă al lui Jupiter și interacțiunea acestuia cu sateliții săi naturali.
În prezent, JUICE se îndreaptă către Venus, unde va realiza un nou survol, care o va împinge înapoi spre Pământ – nava spațială va trece din nou pe lângă planeta noastră în septembrie 2026 și ianuarie 2029, obținând astfel un impuls pentru a-și continua drumul spre Jupiter. Ambele survoluri de acum au avut ca scop, în special, reducerea vitezei lui JUICE, astfel încât să atingă unghiul potrivit pentru a se îndrepta spre Venus. Survolul Lunii a încetinit nava spațială cu aproximativ 3.200 km/h, iar următorul survol al Pământului a încetinit-o cu aproximativ 17.220 km/h. De asemenea, acestea au plasat sonda spațială pe noua sa traiectorie către Venus, prin devierea traiectoriei navei spațiale cu 100 de grade, economisind astfel până la 150 de kilograme de combustibil.
Surse: Agenția Spațială Europeană, Space
Foto: ESA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.