Primul incident a avut loc în jurul orei locale 2:15 dimineața, când un bărbat necunoscut a deschis focul asupra agenților de securitate ai bazei militare Joint Base San Antonio-Lackland (parte a Air Force) din San Antonio, Texas. Schimbul de focuri s-a produs la poarta unei zone de antrenament a militarilor.

Un al doilea incident similar a avut loc mai apoi în jurul orei locale 4:30, când un bărbat a coborât dintr-un sedan, a tras din nou înspre personal, care a ripostat, iar bărbatul s-a urcat înapoi în mașină și a părăsit locul faptei. În mașină se mai afla o persoană, iar poliția transmite că niciunul dintre cei doi nu pare să fie afiliat armatei. 

Nu se știe câte gloanțe au fost trase, câți trăgători au fost implicați sau care a fost motivația din spatele atacului. 

Joint Base San Antonio-Lackland găzduiește peste 24.000 de militari și 10.000 de civili ai Departamentului Apărării. Șeful Departamentului de Afaceri Publice a declarat că incidentul “nu a fost o amenințare activă la adresa bazei militare și nu există în prezent nicio amenințare activă de acest fel”.

În urma incidentului nu au fost raportate victime. Cu toate acestea, personalul a solicitat mai multe gărzi înarmate ca măsură de precauție, iar poarta principală a Joint Base San Antonio-Lackland Chapman Training Annex, unde a avut loc primul schimb de focuri, a fost închisă pentru o perioadă de aproximativ trei ore. 

Surse: NBC, CBS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday